Filosoful şi Întrebările

" 1. Filosoful nu este cineva care doar pune (îşi pune) întrebări ci mai ales cineva care propune răspunsuri –
1. iar în măsura în care răspunsurile sale se verifică ele devin din răspunsuri filosofice (teoretice/ ipotetice) răspunsuri ştiinţifice (practice/ verificate şi confirmate).
2. Cineva care doar pune întrebări se numeşte Întrebător sau Interogator nu Filosof!
3. Punerea de întrebări este un proces constructiv doar în măsura în care cel care le pune (şi le pune) caută cu asiduitate şi un răspuns pentru ele!
4. Dacă întrebarea este pusă doar aşa de dragul ei (din iubire de întrebare) cel care o pune trebuie să se numească FiloEroto (îndrăgostit de întrebări) şi nu FiloSof (îndrăgostit de Înţelepciune).
5. Iar ceea ce rezultă din această FiloEroto-nie nu poate fi decât un delir al interogaţiei fără de sfârşit, o minte blocată în prima fază a procesului raţiunii, o minte al cărei „sistem de operare” s-a blocat înainte să înceapă să prelucreze ceva!
6. Avem de a face, ca atare, în acest caz, cu un „calculator” stricat, cu o „minte stricată”, cu o minte delirantă, legată de obsesia repetării fără noimă a unor întrebări.
7. Un FiloEroton este un om ratat şi se vede disperare şi tristeţe după fiecare din interogaţiile pe care le ridică neîncetat.
8. Aceasta deoarece el uită că scopul unei Întrebări este acela ca pe baza ei (şi pornind de la ea) să se înceapă cu seriozitate un proces de cercetare amănunţită a realităţii numite în Întrebare pentru a analiza Răspunsurile deja existente la ea (spre a vedea dacă sunt veridice şi funcţionale/ utile) şi/ sau a crea noi Răspunsuri la aceea Întrebare, capabile să umple cel mai bine golul lăsat în urmă de Ea.
9. Pentru că fiecare Întrebare crează un Gol care trebuie apoi umplut printr-un Răspuns Corect sau prin mai multe!
10. Doar a arunca în existenţă întrebare după întrebare şi a nu absorbi/ crea apoi înapoi nici un răspuns este a crea un abis din ce în ce mai adânc care în cele din urmă îl va înghiţii pe cel care l-a născut şi îl va arunca astfel în braţele disperării şi deznădejdii.
11. Şi aceasta se întâmplă deoarece viaţa nu este făcută doar din Întrebări!
12. Ea mai cuprinde şi Răspunsuri şi încă nu puţine!
13. Ele sunt cel puţin la fel de multe (ba chiar mult mai multe) ca întrebările şi în plus sunt infinit mai complexe, mai fascinante şi mai pline de viaţă!
14. De aceea Întrebarea poate fi deopotrivă gropar şi moaşă: este gropar dacă este pusă doar aşa de dragul ei, superficial, fără dorinţă sinceră de a-i găsi răspuns (în aceasta ipostază ea îl „îngropă psihic” pe întreţinătorul ei); şi este moaşă, sursă de viaţă, dacă este pusă cu sinceritate, din dragoste nu de întrebare ci de răspuns.
15. Iar când acesta vine vedem cum ea îl naşte pe posesorul ei într-o nouă viaţă: viaţa întru înţelepciune, mărită acum iată cu încă un Răspuns Corect la întrebările existenţei!
16. De multe ori o întrebare poate fi de-a dreptul fascinantă şi foarte acaparatoare, dar ea poate să fie aşa numai pentru că în interiorul ei cel mai intim ea vibrează nespus la gândul întâlnirii spre contopire cu consortul ei din veac, cu Răspunsul ei!
17. Iar a nu-i găsi acest răspuns, mai bine zis a nu vrea să-l găsim sau a refuza să-l vedem deşi este în faţa noastră (de multe ori fiind evident); a-l ocoli pe acesta în mod intenţionat, din cauza unei obsesii macabre a întrebării fără de răspuns, este o ratare jalnică a vieţii, o trăire amară în sfera absurdului autoimpus!
18. Doar prin repetarea continuă, obsesivă a unui Întrebări (propoziţii interogative) răspunsul nu vine automat!
19. Întrebările trebuie stimulate tot mereu cu răspunsuri, cu noi şi noi răspunsuri, ca astfel ele să prindă drag de acestea şi să poată alege dintre ele pe acelea care le e destinat să le completeze cel mai bine pe moment.
20. Prin stimularea cu răspunsuri cât mai variate o Întrebare începe să trăiască, să convieţuiască, şi în curând pofta ei de viaţă creşte întratât în ea încât naşterea răspunsului ei devine inevitabilă.
21. Prin această stimulare răspunsul ei creşte tot mereu până la punctul critic în care se naşte cu emoţie şi strigăt puternic în noi şi atunci ştim că o Întrebare a născut un Răspuns în noi.
22. Iar răspunsul nou apărut în existenţă va creşte şi mai mult, se va dezvolta, se va maturiza şi în cele din urmă va genera noi întrebări în existenţă!
23. Şi aşa viaţa psihică merge mai departe şi Jocul reciproc al Întrebărilor cu Răspunsurile se desfăşoară la infinit în eternitate!


24. Dar a aduce în existenţă o întrebare fără a o impregna încă din momentul concepţiei cu răspunsuri, sau a o impregna cu acestea doar pentru ca apoi a le ucide imediat mişeleşte încă înainte de a le lăsa să vorbească, încă înainte de a le lăsă să crească, să se maturizeze, este a face o crimă împotriva vieţii psihice!
25. O Întrebare Stearpă sau o Întrebare Ucigaşă care îşi înghite mereu pruncii-răspunsuri imediat după ce îi naşte este o criminală psihică şi trebuie tratată ca atare.
26. Altfel ea îşi duce în cele din urmă psihicul consort („concubin”) la moarte sigură, la îngheţare psihică, la paralizie psihică!
27. Pentru că îmbătată de sânge nevinovat şi halucinând datorită consumului „de carne de copii-răspuns” ea se va arunca în cele din urmă ca un animal turbat şi îşi va devora „concubinul” psihic care o întreţine în sine: care o lasă să trăiască în „casa lui” şi astfel participă în mod direct la „ritualurile ei demonice”!
28. Un astfel de psihic „concubin” al întrebărilor sterpe şi ucigaşe de „copii-răspunsuri” este condamnată la nelinişte şi întristare, la suferinţă şi angoasă!
29. Şi nu poate acuza pe nimeni de aceste nenorociri psihice pe care singur şi le-a atras asupra sa!
***
30. A ridica deci în slăvi întrebări sterpe (nedoritoare de a crea şi dezvolta răspuns potrivit pentru ele) este a ne închina morţii psihice, e a ne lăsa în voia tăişului coasei ei, este a o chema cu urlete şi ţipete fanatice în calea noastră psihică pe aceasta!
31. Şi negreşit că aceste urlete fanatice, aceste chemări ale sinuciderii psihice vor fi auzite şi vor fi ascultate!
***
32. Filosof nu este deci acela care doar pune întrebări şi se droghează psihic cu ele – acesta este doar un amărât de drogat cu întrebări, un FiloEroton dependent de întrebări!
33. Filosof este doar acela care după ce pune întrebările cercetează realitatea cu sârguinţă şi astfel găseşte şi răspunsurile la întrebările sale!
34. Iar dacă răspunsurile lui se dovedesc întemeiate prin verificarea lor atentă cu ajutorul metodologiei şi instrumentelor ştiinţei atunci el devine din iubitor (doritor) de înţelepciune, Înţelept (posesor al Înţelepciunii); devine din Filosof, Om de Ştiinţă; devine din sclav al unor întrebări stăpân al întrebărilor şi răspunsurilor deopotrivă!


35. Cel care însă se împiedică în Întrebări, cel care rămâne blocat mereu în păienjenişul lor devine astfel un sclav al lor, o fiinţă înlănţuită mental, un simplu nenorocit psihic!
36. Şi dacă el ajunge în această stare este doar pentru că el nu caută cu dorinţă sinceră Răspunsuri, ba mai mult când acestea îi apar în cale le ocoleşte, se uită în altă parte, se face că nu le vede!
37. De cele mai multe ori el ajunge astfel pentru că imită în mod inconştient, din spirit de turmă pe „porcii intelectuali” care înaintea lui „au sărit în gol de pe stâncă”, mânaţi de mâna criminală a propriilor lor dorinţe sinucigaşe şi criminale.
***
38. Prin urmare nu este de dat titlul de filosof decât aceluia care după ce caută cu maximă însufleţire răspunsuri le şi găseşte pe acestea iar în măsura în care ele se verifică ca fiind corecte şi folositoare el merită chiar titlul de Înţelept (Om de Ştiinţă)!"

- Extras din cartea "Noua Ordine Religioasă" - autor Radu Lucian Alexandru.
"1. O nevoie fiziologică fundamentală a fiinţei umane este nevoia de reproducere.
2. Alte nevoi fiziologice sunt de exemplu cele de hrană, de apă, de aer, de îmbrăcăminte etc.
3. În procesul satisfacerii oricăreia din aceste nevoi putem constata în principal cinci etape:

3.1- În prima etapă apare un semnal de suferinţă specific (foame, sete, senzaţie de sufocare, frig, „atracţie sexuală” etc.), care ne atenţionează că pentru a continua să ne menţinem armonia sistemului propriu trebuie să facem acţiuni specifice: să mâncăm, să bem apă, să respirăm, să ne îmbrăcăm, să ne angajăm într-un act sexual cu descărcare etc.
3.1.1 Observaţie: nevoia de reproducere (de angajare într-un act sexual cu un partener de sex opus, finalizat cu ejacularea bărbatului în vaginul femeii) o au toţi membrii speciei apţi de reproducere (cu sistemul reproducător intact).
3.1.2 Actul sexual, după cum ştim cu toţii, are menirea principală de a pune în contact spermatozoizii bărbatului cu ovulul femeii şi astfel a se putea crea o nouă viaţă.
3.1.3 Asta însă nu înseamnă că ar trebuii să se finalizeze de fiecare dată cu crearea unei noi vieţi, deoarece actul sexual poate îndeplinii şi alte funcţii (de exemplu de mijloc de întărire a armoniei în cuplu etc.).

3.2- În a doua etapă ne angajăm în realizarea acţiunilor specifice menţionate la etapa 1.

3.3- Concomitent cu iniţierea şi desfăşurarea acţiunilor specifice de satisfacere a nevoilor, începe să se manifeste în psihic un semnal de plăcere specific, care ne arată că suntem pe cale de a reface armonia distrusă de nesatisfacerea anterioară a nevoii – semnal care continuă să se manifeste până la:

3.4.- satisfacerea deplină a nevoii respective,

3.5- după care dispare lăsând locul unui semnal de armonie, relaxare, odihnă temporară, care se manifestă atâta timp cât nevoia este satisfăcută.

4. Observaţii:
4.1- După etapa (5.) ciclul satisfacerii nevoii se reia din nou.
4.1.1 Toate etapele nu sunt decât temporare (totul e schimbare) - ele durează mai mult sau mai puţin, dar nici una nu durează „la infinit”.

4.2- În etapa (3.) se manifestă concomitent semnalul de suferinţă cu cel de plăcere.
4.2.1 Astfel, de exemplu, începem să mâncăm: prima înghiţitură declanşează un semnal de plăcere specific – dar cu o singură înghiţitură nu ne săturăm aşa că reapare semnalul de foame: mai luăm o bucătură de hrană şi iarăşi apare semnalul de plăcere, după care reapare cel de foame ş.a.m.d.
4.2.2 Senzaţia de foame se diminuează pe măsură ce mâncăm, dispărând cu totul atunci când nevoia de hrană este temporar satisfăcută complet.
4.2.3 La fel, intensitatea semnalului de plăcere creat de procesul de a mânca se diminuează pe măsura desfăşurării acestui proces.
4.2.4 Deci, în etapa iniţierii şi desfăşurării acţiunilor specifice de satisfacere a nevoilor fiziologice, semnalele de suferinţă, respectiv de plăcere specifice sunt mai puternice la începutul acestui proces, diminuându-se în intensitate până la dispariţie spre sfârşitul procesului, când lasă locul unui semnal de armonie (pace, relaxare, „liniştire” etc.) specific.
4.2.5 Astfel, satisfacerea deplină a nevoii de hrană duce la dispariţia temporară a semnalului de foame; a nevoii de hidratare duce la dispariţia temporară a setei; a nevoii de confort termic duce la dispariţia senzaţiei de frig; iar a nevoii de reproducere duce la dispariţia temporară a „atracţiei sexuale”.
4.2.6 Etapa (3.) e urmată deci de o etapă de relativă armonizare a sistemului fizic semnalată de semnalul de armonie (relaxare, odihnă etc.), după care ciclul se reia: reapare foamea, setea, frigul, „atracţia sexuală” etc. …

4.3- De ce este „atracţia sexuală” una din formele de manifestare ale semnalului suferinţei?
4.3.1 Deoarece ea indică necesitatea satisfacerii unei nevoi (cea de reproducere).
4.3.2 Ea are toate caracteristicile unui semnal de suferinţă – e caracterizată de o anumită agitaţie interioară, de un anumit stres, de o anumită nelinişte etc. – când resimţim starea „de atracţie sexuală” nu se poate spune că ne simţim în pace, în linişte, în detaşare, în relaxare totală etc.

4.4- În cazul oricărei nevoi, apariţia semnalului de suferinţă ce o semnalizează nu implică neapărat necesitatea satisfacerii imediate a acelei nevoi (procesul de hrănire poate fi amânat la voinţă chiar 25-30 de zile, cel de hidratare 3-4 zile, cel de reproducere chiar săptămâni întregi etc.) şi nici necesitatea satisfacerii ei oarbe şi inconştiente (nediscriminative) – din multe motive întemeiate nu mâncăm orice, nu bem orice, nu iniţiem actul sexual cu oricine, oricum şi oricând etc.)
4.4.1 Oricum, din momentul apariţiei semnalului de suferinţă ce semnalizează necesitatea satisfacerii unei nevoi oarecare, să fim conştienţi că aceasta va persista (cu intensitate mai mare sau mai mică) până când, mai devreme sau mai târziu, vom satisface sub o formă sau alta acea nevoie (doar atunci va dispare temporar).
4.4.2 Dacă refuzăm să satisfacem sub orice formă vreuna din aceste nevoi fiziologice, în cele din urmă vom distruge armonia şi chiar existenţa sistemului propriu.

4.5- Ciclul de satisfacere a nevoilor fiziologice poate fi perturbat prin două procese:
4.5.1- nesatisfacerea nevoii (postul, abstinenţa) – când este amânată pe o anumită perioadă satisfacerea nevoii;
4.5.2- sub-satisfacerea nevoii (subnutriţia, sub-hidratarea, nerealizarea optimă a confortului termic, continenţa etc.) – când este amânată satisfacerea completă a nevoii (o satisfacem dar nu complet).

5. Revenind la ciclul de satisfacere a nevoii de reproducere mersul lui normal este următorul:
5.1- Apare „atracţia sexuală”, ca formă a suferinţei ce semnalizează nevoia de reproducere;
5.2- În condiţii prielnice, ea e urmată de actul sexual – în momentul începerii acestui act, „atracţia sexuală” e cea mai puternică (ca intensitate) – la fel şi semnalul de plăcere ce însoţeşte începerea actului;
5.3- Pe măsură ce actul se desfăşoară, se manifestă succesiv atât plăcerea sexuală cât şi suferinţa specifică (sub forma „atracţiei sexuale”) – ambele îndemnând la continuarea actului până la satisfacerea totală a nevoii (ejacularea bărbatului în vaginul femeii).
5.4- După satisfacerea nevoii urmează o perioadă de relaxare, de odihnă, după care procesul se va relua din nou.

6. În cazul continenţei sexuale, satisfacerea deplină a nevoii de reproducere este amânată – ejacularea la bărbat şi descărcarea la femeie este amânată – în aceste condiţii continuă să se manifeste succesiv atât semnalul de suferinţă psihică specific cât şi cel de plăcere specifică, ambele îndemnând la realizarea satisfacerii depline a nevoii de reproducere.
7. În aceste condiţii, echilibrarea (armonizarea) la nivel fizic în cazul acestei nevoi nu este realizată şi astfel semnalul de odihnă, de armonie nu poate să apară.
8. Cei doi ar putea continua actul sexual cu continenţă până la epuizare fizică, făcând doar efortul de a evita depăşirea punctului de non-retur (după care urmează fără putinţă de a mai fi împiedicată ejacularea, respectiv descărcarea).
9. Un astfel de act sexual cu continenţă se aseamănă cu o hrănire cu continenţă: să presupunem, că după ce nu am mai mâncat de câteva zile, începem să mâncăm gustând doar o mică bucăţică de plăcintă – imediat apare un semnal de plăcere gustativă, care ne indică faptul „că suntem pe drumul cel bun” (să continuăm să mâncăm până vom satisface complet nevoia de hrană dacă vrem să realizăm armonia sistemului fizic).
11. Dar să presupunem că noi ne oprim din mâncat pentru câteva secunde.
12. Reapare astfel imediat senzaţia de foame, care ne indică faptul că acea bucăţică mică nu e suficientă pentru a satisface pe deplin nevoia de hrană pe care o avem în acel moment şi că e cazul să continuăm să mâncăm.
13. Atunci, noi mai luăm o bucăţică mică de plăcintă şi apoi iarăşi ne oprim din mâncat pentru câteva secunde sau zeci de secunde şi tot aşa repetăm procesul descris mai sus, prelungind foarte mult (mult mai mult decât ar fi necesar în mod normal) procesul de hrănire.
14. E evident că dacă vrem să atingem foarte repede starea de armonie la acest nivel trebuie să mâncăm atât cât e necesar şi cât mai repede (în sensul de a nu face pauze prelungite în procesul normal de asimilare a hranei) cantitatea de hrană necesară.
15. Dar se poate ca noi să urmărim pe lângă procesul de satisfacere a nevoii de hrană şi alte lucruri, ca de exemplu: întărirea voinţei, a puterii de concentrare şi de autocontrol etc.
16. În aceste condiţii, putem să facem această continenţă alimentară (postul este o astfel de continenţă), dar atenţie: nemâncând suficient, practicanţii respectivi nu sunt niciodată sătui şi astfel semnalul suferinţei specifice (de foame) continuă să se manifeste în ei.
17. În cazul postului negru (când nu se mănâncă absolut nimic) vorbim de „abstinenţă alimentară”.
18. La fel ca în cazul hranei este şi în cazul actului sexual: amânarea finalizării lui (amânarea satisfacerii complete a nevoii de reproducere) duce la menţinerea în noi a unor semnale de suferinţă specifice (care ne indică acest lucru – nelinişti şi agitaţii specifice „atracţiei sexuale”).
19. Diferite căi spirituale recomandă continenţa sexuală (prelungirea actului sexual la voinţă prin amânarea finalizării lui) şi într-adevăr ea poate fi un bun exerciţiu de întărire a voinţei, a puterii de concentrare şi autocontrol şi de asemenea ea permite armonizarea superioară şi întărirea relaţiei celor doi (un el şi o ea) care o practică în cadrul unei relaţii stabile (lucru care nu e de neglijat în realizarea unei mai mari armonii familiale).

20. Cei care o practică însă nu trebuie să piardă din vedere mecanismul descris mai sus: aceste antrenamente, acest tip de practică nu aduc pacea sufletească, nu duc la apariţia semnalului de armonie – acesta e adus doar de finalizarea actului sexual – este bine să se ştie acest lucru şi să fie conştientizat ca atare.
21. Prin urmare continenţa sexuală are aspectele ei pozitive – duce la întărirea capacităţii de autocontrol, la întărirea relaţiei de cuplu etc. – dar are şi aspecte negative – împiedică satisfacerea deplină temporară a nevoii de reproducere şi astfel permite menţinerea în cel care o practică a unui semnal de suferinţă specific care indică acest lucru şi care se poate manifesta suficient de puternic încât să abată atenţia de la alte nevoi ce e necesar a fi satisfăcute (fizice, psihice, etc.).
22. Dacă continenţa are aspectele negative precizate mai sus - şi de aceea trebuie abordată cu prudenţă – cu şi mai mare prudenţă trebuie abordată abstinenţa – refuzul satisfacerii unei nevoi – în acest caz semnalul de suferinţă psihică specifică ce semnalizează necesitatea satisfacerii nevoii va continua să ne deranjeze cu intensitate mai mare sau mai mică până o vom satisface-o.
23. Bineînţeles că şi postul negru, respectiv abstinenţa sexuală etc. pot fi folosite ca exerciţii de întărire a voinţei şi puterii de autocontrol, precum şi pentru purificare fizică şi „spirituală”, dar ele trebuie abordate cu prudenţă, deoarece nesatisfacerea nevoilor duce pe termen lung la dezechilibre importante în sistemul fizic şi psihic.
24. Pentru amatorii de exerciţii de întărire a voinţei şi a puterii de autocontrol se poate recomanda nu doar abstinenţa şi/sau continenţa sexuală, deoarece la fel de eficiente se pot dovedii abstinenţa alimentară (postul negru – nu se mănâncă nimic, doar se bea apă sau ceai), abstinenţa de la consumul de apă (două - trei zile, nu mai mult) sau continenţa alimentară (de exemplu, după ce apare senzaţia de foame se poate mânca o felie de pâine cu gem în decurs de o oră sau mai mult – se ia câte o bucăţică infimă apoi imediat după ce e înghiţită se face câte o pauză de câteva secunde sau zeci de secunde, apoi se mănâncă o altă bucăţică şi tot aşa mai departe …) sau continenţa „hidratantă” (se bea, după ce apare o senzaţie puternică de sete, un pahar de apă în decurs de o oră, două – se bea o înghiţitură infimă, apoi se aşteaptă câteva secunde bune apoi se bea o alta şi tot aşa mai departe …) etc.
25. Aceştia trebuie însă să aibă în vedere (aşa cum am mai precizat) faptul evident că a ne aştepta să atingem starea de armonie (de relaxare, de bine, de pace etc.) atâta timp cât practicăm abstinenţa sau continenţa este o aşteptare falsă.
26. Atâta timp cât le vom practica pe acestea vom împiedica satisfacerea completă a nevoilor fiziologice - cu consecinţele de rigoare – lucru semnalat de persistenţa semnalului de suferinţă specific fiecărei nevoi."

- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

Calmul şi mânia - exemple

"Exemplul 1 Viorel s-a mâniat pentru că o cunoştinţă de a sa nu a venit la timp la o întâlnire, deşi promise că nu va întârzia.
Să parcurgem în acest caz etapele Armonizării Psihice:
1. Starea resimţită era una de iritare, de enervare, de mânie – o stare specifică de suferinţă psihică, care semnaliza un raţionament greşit.
2. Evenimentul e cel descris mai sus: cunoştinţa a întârziat 20 de minute la întâlnire.
3. În acele momente Viorel avea în psihic raţionamente de genul:
a. “Nu înţeleg de ce promite dacă nu-şi poate respecta promisiunile”.
b. “Iarăşi întârzie: mereu face astfel” etc.
4. Greşelile de raţionament se pot observa foarte repede dacă identificăm raţionamentele mai profunde pe care cele înşirate mai sus le implică:
a. “Ar trebui să-şi respecte întotdeauna promisiunile”.
Aşteptarea falsă specifică este de a ne aştepta ca toţi oamenii să-şi respecte întotdeauna promisiunile pe care le fac - lucru evident imposibil: din diferite motive dependente sau independente de ei oamenii nu-şi pot respecta întotdeauna promisiunile.
Înţelegând aceasta, înţelegem şi că acest caz în care cunoştinţa întârzie este unul în care o promisiune nu a putut fi respectată – urmează să vedem mai târziu de ce.
b. “El întotdeauna întârzie dar ar trebui să nu întârzie niciodată”.
Aşteptarea falsă e evidentă: din diferite motive fiecare dintre noi întârziem mai des sau mai rar la diferite întâlniri.
Vedem astfel că raţionamentele greşite identificate la punctul 4. sunt caracterizate de aşteptări false evidente (ne aşteptăm să se întâmple lucruri imposibile) şi astfel le eliminăm pe acestea din psihic.
Odată cu eliminarea şi înlocuirea lor cu raţionamente corecte (“Oamenii întârzie uneori, iar alteori ajung la timp la întâlniri din motive dependente sau independente de ei. “) starea de mânie (enervare) vedem că dispare “ca prin minune”, nemaiavând deocamdată ce indica.

Exemplul 2 Claudiu lucrează la calculator şi i se tot blochează programele cu care lucrează.
1. Starea este aceea de iritare, enervare…
2. Evenimentul este modul de funcţionare al calculatorului.
3. Raţionamentele identificate în acel moment sunt:
- “Fir-ar să fie de calculator, iarăşi s-a blocat”.
- “Calculatorul ăsta este prost de-a binelea, eu fac tot ce trebuie şi el se tot blochează”.
4. Raţionamentele greşite profunde implicate de raţionamentele de mai sus sunt:
- “Ar trebui ca acest calculator să nu se blocheze niciodată”.
Ştim însă că din diferite motive legate mai ales de proasta folosire a calculatorului de către utilizator acesta se mai blochează din când în când.
- “Ar trebui ca eu întotdeauna să fac bine ceea ce fac: ar trebui ca eu să nu greşesc niciodată”.
Aşteptarea falsă este evidentă: omul este supus greşelii – astfel că greşeşte din când în când: conştientizând acest adevăr, e important să înveţe din ele şi să fie atent să nu le mai repete.

Exemplul 3 Anda stătea la coadă la ghişeu la o bancă şi cineva a intrat în faţă.
Fără să zică nimic, ea s-a mâniat în sinea ei din cauza faptului că oamenii nu respectă regulile…
1. Starea este de iritare, agitaţie, stres, mânie…
2. Evenimentul e cel descris mai sus.
3. În acel moment, Anda lăsa să se manifeste în psihicul ei raţionamente de genul:
a. “Ce oameni nesimţiţi: intră peste rând – să stea şi ei la coadă ca toţi ceilalţi”.
b. “De ce nu respectă şi ei regulile ca toţi ceilalţi? Dacă n-aş fi o doamnă le-aş zice câteva…” etc.
4. Raţionamentul greşit implicat de cele de mai sus este:
- “Ar trebui ca toţi oamenii întotdeauna să respecte diferitele reguli sociale (explicite sau tacite).”
Ştim că regulile nu sunt respectate întotdeauna de toţi oamenii, aşa că aşteptarea falsă pe care o avea Anda în acel moment este evidentă.
Prin starea de suferinţă psihică specifică mâniei, supraconştientul i-a semnalizat Andei că susţine în acel moment în sine (în mod explicit sau implicit) un raţionament greşit.
Acesta, odată identificat şi corectat duce la dispariţia stării de mânie.

Observaţie: Identificarea şi corectarea raţionamentului greşit identificat la punctul 4 trebuie repetată în mod conştient, de mai multe ori, în circumstanţe similare celor de mai sus (când automatismul mâniei va vrea să se manifeste de la sine), până când raţionamentul nou creat (cel corect) se transformă el însuşi într-un automatism psihic, manifestându-se în locul celui greşit de acum înainte (în circumstanţele în care înainte se manifesta cel greşit).
De aceea Armonizarea Psihică individuală cere un efort conştient îndelungat: nu se face peste noapte!

Exemplul 4 Fiind în bucătărie, mama Gabrielei i-a spus pe un ton mai răstit să fie atentă şi să amestece într-o cratiţă care era pe foc (pentru a nu i se prinde conţinutul de fundul cratiţei).
1. Starea care a apărut în acele circumstanţe era una de iritare, de mânie…
2. Circumstanţele sunt cele de mai sus.
3. În acele momente, în psihicul Gabrielei erau găzduite raţionamente de genul:
a) “Numai la mine se răsteşte”.
b) “Putea să se ducă şi singură”.
c) “Ce-mi dă mie ordine, ştiu şi singură să amestec…”.
4. Raţionamentele greşite implicate de cele de mai sus (care sunt susţinute implicit dacă cele enumerate la punctul 3 sunt susţinute în psihic, fiind de fapt rădăcina acelora) sunt de genul:
a) “Ar trebui ca niciodată să nu se răstească nimeni la mine”.
Ştim că din diferite motive, oamenii ridică din când în când vocea.
A ne aştepta să nu o facă niciodată e ca şi cum ne-am aştepta ca vaca să zboare etc. – înseamnă a susţine în psihicul nostru o aşteptare falsă (lucru semnalizat de supraconştient prin semnalul de suferinţă psihică specific stării de mânie).
b) “Ar trebui ca întotdeauna eu să fac singură toate lucrurile pe care pot să le fac singură.”
Nu întotdeauna lucrurile pe care le putem face ajungem să le şi facem.
A ne aştepta la contrariu este evident o aşteptare falsă.
c) “Ar trebui ca nimeni niciodată să nu-mi dea mie ordine”.
Oamenii fac ce vor cu limba lor şi din când în când “dau şi ordine” la alţi (din diferite motive şi în diferite circumstanţe).

Observaţie: În psihic, la un moment dat se pot manifesta deodată mai multe tipuri de raţionamente greşite: în acest caz trebuie analizate şi identificate pe rând greşelile ce le caracterizează pe fiecare.
La un moment dat putem fi siguri că în psihicul nostru nu se mai manifestă nici un raţionament greşit, doar dacă semnalul de suferinţă psihică cu diferitele sale manifestări nu se mai manifestă şi se manifestă doar semnalul de armonie (o stare de pace, linişte, relaxare, de “bine”).
După un număr de cazuri de raţionamente greşite specifice mâniei (sau orgoliului sau tristeţii etc.) identificate şi corectate, se identifică procesul general care stă în spatele oricărei manifestări a mâniei (anume, formula generală a aşteptării false specifice mâniei) şi astfel aceasta va înceta să ne mai deranjeze în mod serios.
Putem şti deci că am eliminat din psihic automatismele greşite dacă acestea nu se mai manifestă (nu ne mai deranjează) în circumstanţe în care înainte o făceau.

Exemplul 5 Corina s-a mâniat pentru că colegele ei de apartament au plecat să alerge prin parc fără să o invite să vină şi ea cu ele.
1. Starea pe care a simţit-o atunci “a fost una neplăcută”, specifică mâniei.
Prin această stare, supraconştientul o atenţiona că chiar în acel moment în psihicul ei se manifesta un raţionament greşit.
2. Circumstanţele în care semnalul mâniei a apărut au fost cele menţionate mai sus.
3. În acele momente, în psihicul Corinei se manifesta un raţionament de genul următor:
- “Colegele mele sunt nişte persoane aiurea; sunt total lipsite de bun simţ…”
4. Raţionamentul greşit implicat de raţionamentul de mai sus este următorul:
“Toţi oamenii ar trebui să aibă întotdeauna bun simţ (să se comporte aşa cum consider eu că ar trebui să se comporte)”.
Aşteptarea falsă în acest caz e evidentă: oamenii nu se comportă întotdeauna aşa cum vrem noi să o facă.
A aştepta contrariul este o dovadă de ignoranţă în ceea ce priveşte realitatea (atitudinile comportamentale ale oamenilor).

***
20. Ne vom opri aici cu exemplele în ceea ce priveşte raţionamentele greşite specifice mâniei.
21. Pe baza lor şi pe baza cunoaşterii formulei de manifestare a aşteptărilor false în general, se poate identifica cu uşurinţă care sunt greşelile de raţionament specifice în cazul diferitelor forme de manifestare ale mâniei.
22. Vedem că în ceea ce priveşte aceste aşteptări false, forma lor generală este aceeaşi: diferă doar obiectul în legătură cu care se creează aceste aşteptări false, diferă doar motivul specific (circumstanţele specifice) aduse ca argument pentru manifestarea mâniei.
23. Aceste circumstanţe specifice sunt infinit variate (“omul se poate mânia din orice”), dar nu ele sunt definitorii pentru apariţia stării de mânie, ci doar raţionamentele greşite pe care ni le formăm în legătură cu aceste circumstanţe, aşteptările false pe care le susţinem în noi (dobândite de obicei prin copiere din societate) în legătură cu natura acestor obiecte.
24. Astfel ne aşteptăm să se întâmple lucruri care sunt imposibil să se întâmple: ca toţi oamenii să se comporte aşa cum vrem noi, ca toate lucrurile să meargă de la sine (fără rezistenţe), ca starea unor obiecte să nu se deterioreze niciodată etc."

- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

Amintirea de conştient

"1. După ce dobândim capacitatea de detaşare de propriile moduri de gândire (de vechile automatisme), după ce “trezim” conştientul, trebuie să-l menţinem trezit şi facem aceasta punându-l să lucreze: să analizeze cu atenţie şi spirit de discernământ tot ceea ce-l înconjoară şi toate raţionamentele pe care el le creează.
2. Pentru aceasta trebuie să practicăm “amintirea de conştient” (de “sine”), care presupune a nu mai lăsa să se manifeste în mod automat subconştientul (automatismele lui mentale) şi a analiza atent, conştient toate circumstanţele cu care ne confruntăm.

***
3. Majoritatea oamenilor acţionează mai tot timpul (98% din el) cu conştiinţa “adormită”, din “instinct”, pe pilot automat, acţionează mecanic, sub influenţa automatismelor din psihicul lor, lăsându-se modelaţi de exterior (mediu), fără să opună nici cea mai mică rezistenţă.
4. Ei nu fac ce vor ei, nu sunt stăpâni pe ei, ci viaţa (exteriorul, împrejurările, circumstanţele) îi ghidează şi le dau o direcţie vieţii lor.
5. Prin urmare psihicul oamenilor cuprinde o mare mulţime de automatisme de gândire (nişte răspunsuri/ reacţii standard pe care de obicei le-au copiat automat din societate şi pe baza cărora acţionează); automatisme de gândire, pe care însă nu au stat niciodată să le analizeze spre a vedea dacă sunt corecte, sau dacă nu cumva au copiat din instinct de turmă un mod greşit de gândire specific societăţii în care trăiesc, mod care o să le provoace suferinţă mai devreme sau mai târziu.
6. Psihicul nostru nu este obişnuit (nu a fost învăţat de societatea actuală) să gândească, să aibă o atitudine critică (în sens constructiv) faţă de mediul înconjurător.
7. De aceea e necesar un proces de instalare în propriul psihic a unei atitudini de alertă percepţie, de critică constructivă, de triere a informaţiilor cu care vine în contact, de analiză lucidă, profundă, a mediului în care se află.
8. Pentru aceasta, mai întâi trebuie să ne aducem “aminte de noi”, cât mai des posibil, să ne aducem aminte că mai suntem şi noi printre circumstanţe, că avem şi noi o vorbă de spus, că nu este neapărat să funcţionăm tot timpul ca nişte roboţi fără gândire proprie care au copiat automat (eventual cu minore ajustări) gândirea societăţii în care s-au născut.
9. Trebuie să învăţăm să fim revoluţionari, să trecem prin filtrul raţiunii proprii cât mai profund posibil toate aspectele sociale, filozofice, religioase, ştiinţifice, economice, psihologice,… cu care ne întâlnim.

***
3. Când practicăm “amintirea de conştient” pe parcursul zilei (de cât mai multe ori) vom fi atenţi pentru a conştientiza cât mai profund următoarele trei aspecte fundamentale de manifestare specifice fiecăror circumstanţe cu care ne confruntăm la un moment dat:
3.1- Spaţiul – analizăm atenţi la detalii spaţiul, locul în care ne aflăm în acel moment (stabilim poziţia noastră în acel spaţiu prin observare atentă şi analiză conştientă a lui, prin conştientizarea perceptivă atentă a fiecărui detaliu ce îl caracterizează: forme, culori, obiecte, persoane etc.)
3.1.1 Astfel vom căuta să observăm amănunţit ceea ce ne înconjoară, în cele mai mici detalii, vom căuta să obligăm mintea să raţioneze, să se întrebe dacă aceste “detalii” sunt normale, logice, raţionale, chiar dacă în general lucrurile par să fie normale.
3.1.2 Ne vom întreba ce căutăm noi în acel spaţiu, dacă prezenţa noastră acolo ne este utilă, ne este favorabilă, în cel mai înalt grad, dacă fiind prezenţi în acel spaţiu (de exemplu prin baruri pe cale de a ne îmbăta “criţă”, în manifestaţii pe cale de a ne bate, etc.) nu ne facem mai mult rău decât bine.
3.1.3 Ne vom întreba, în acele momente, dacă luăm o atitudine corespunzătore acţiunilor desfăşurate în acel spaţiu, o atitudine care să ne fie favorabilă.
3.1.4 De obicei acţionăm pe pilot automat, suntem prezenţi în anumite spaţii purtaţi de circumstanţe, fără a ne întreba ce căutăm noi acolo, dacă foloseşte la ceva prezenţa noastră acolo.
3.1.5 De aceea pentru a stabilii acest lucru e necesară de fiecare dată o analiză profundă (de detaliu) a motivaţiilor care ne-au adus în acel spaţiu.
3.1.6 E imperios necesar să nu ne lăsăm purtaţi de curent, să nu acţionăm automat, să nu gândim la suprafaţă purtaţi de motivaţii puerile, să căutăm a gândi tot timpul profund, pentru a găsi cauze şi efecte care vin şi merg dincolo de precedentele, respectiv următoarele, cinci minute.
3.1.7 E apoi deasemenea foarte util să identificăm şi cît mai multe din efectele (pozitive şi/ sau nergative) care vor apărea în timp ca urmare a prezenţei noastre la un moment dat într-un anumit spaţiu.

3.2- Timpul – ne întrebăm: “Unde am fost mai înainte, unde suntem acum şi unde urmează să mergem?” (conştientizăm deci atenţi poziţia noastră în timp).
3.2.1 Pentru ca acţiunile noastre să ne fie cât mai utile e necesar să localizăm întotdeauna atât poziţia noastră în spaţiu, cum am arătat mai înainte, cât şi poziţia noastră în timp.
3.2.2 Astfel trebuie să ştim unde am fost mai înainte de timpul prezent şi unde urmează să mergem, trebuie să ne reactualizăm direcţia pe care ne-am stabilit-o şi pe care vrem să mergem în continuare pentru a ne atinge scopurile propuse.
3.2.3 De multe ori rătăcim fără o direcţie anume, fără un scop anume.
3.2.4 Astfel nici nu obţinem şi nici nu vom obţine ceva anume.
3.2.5 Trebuie să ne stabilim o direcţie anume pentru a obţine maximul de avantaj din acţiunile noastre, sau dacă deja avem o anumită direcţie să ne întrebăm prin prisma celor 3 întrebări fundamentale:
”- unde am fost mai înainte?
- unde sunt acum?
- unde voi merge (unde voi ajunge) mai departe?”,
dacă această direcţie e cea bună, e cea care ne apropie cel mai mult de ceea ce ne dorim cu toţii: linişte, pace, fericire, armonie.
3.2.6 Trebuie să ne obişnuim a ne pune cât mai des aceste întrebări pentru a conştientiza cât mai bine, cine suntem şi ce vrem să obţinem cu adevărat.
3.2.7 Amintindu-ne trecutul (fără regrete sau păreri de rău), întărim poziţia prezentului, dându-i un sens acestuia, iar pe această bază putem proiecta un viitor oarecare.
3.2.8 Dacă nu ştim şi nu conştientizăm, unde am fost şi unde suntem, e clar că nu vom şti, nu vom conştientiza, nici unde vom merge.
3.2.9 E imperios necesar să conştientizăm sensul şi direcţiile cele mai bune pe care le putem da acţiunilor noastre în timp şi în spaţiu pentru a nu mai fi la cheremul valurilor vieţii, pentru a nu mai fi purtaţi la întâmplare de mofturile mediului înconjurător, pentru a deveni stăpâni pe noi şi pe deplin responsabili de ceea ce trăim şi simţim, pe deplin în control asupra potenţialităţilor noastre.
3.2.10 Deci, dragi fraţi şi surori, întrebaţi-vă cât mai des, şi încearcaţi să conştientizaţi cât mai bine, răspunsurile pe care vi le daţi la următoarele 3 întrebări: “unde am fost mai înainte?; unde sunt acum?; unde voi merge de aici?”
3.2.11 Credeţi-mă, e în avantajul vostru major să ştiţi cu mare claritate ce vreţi cu adevărat!

3.3- Mentalul – suntem atenţi să nu ne implicăm în circumstanţele specifice timpului şi spaţiului “uitând de noi”, să nu ne identificăm cu vechi automatisme mentale declanşate de acele circumstanţe şi să nu lăsăm imaginaţia să scape de sub control pierzându-ne în speranţe deşarte sau himere irealizabile (care ne distrag atenţia de la prezent).
3.3.1 E în avantajul nostru evident să ne amintim mai mereu, în mijlocul împrejurărilor de care suntem asaltaţi cine suntem şi ce vrem noi de fapt să obţinem în acele momente.
3.3.2 E necesar astfel să rupem acele automatisme mentale neavantajoase pe care le avem în psihic şi, în acest sens, un ajutor semnificativ, este şi efortul conştient pe care va trebui să-l facem spre a nu ne identifica (cel puţin pe perioada execiţiului) cu diverse gânduri, probleme, emoţii cu care intrăm în contact.
3.3.3 Pur şi simplu vom sta ceva vreme şi vom privi ce gânduri avem, pur şi simplu vom sta şi vom privi lucrurile şi problemele din faţa noastră, sau emoţiile pe care le avem, fără a ne pune în “pielea acestora”.
3.3.4 Încearcăm în acele momente să privim aceste aspecte detaşat, încercăm să le analizăm cât mai obiectiv cu putinţă.
3.3.5 E necesar astfel, ca în primul rând, noi, pur şi simplu să observăm şi atât!
3.3.6 Astfel o să constatăm că putem vedea mult mai multe aspecte ale problemelor cu care ne confruntăm (aspecte care ne ajută apoi să le găsim soluţii acestora).
3.3.7 Această vizune extinsă e posibil să apară deoarece acum nu mai suntem agitaţi, implicaţi, prinşi şi stresaţi de problema (gândul, emoţia) respectivă.
3.3.8 Acum noi pur şi simplu stăm liniştiţi, în pace, şi analizăm detaşaţi aceste gânduri şi emoţii, le privim oarecum ca fiind ceva exterior nouă (deşi ele fac parte din identitatea nostră integrală).
3.3.9 Diversele gânduri sau emoţii vin şi pleacă, conştientul rămâne.
3.3.10 El este creatorul acestor gânduri şi emoţii.
3.3.11 Odată conştientizat acest adevăr, multe gânduri şi emoţii nesemnificative, dar sâcâitoare vor dispărea.
3.3.12 Multe probleme, vom vedea astfel, că nu sunt aşa de grave pe cât credeam pe vremea când ne identificam exagerat cu jocul lor, şi vom conştientiza că de fapt ne agitam nejustificat de mult pentru nişte lucruri cu adevărat fără importanţă raportat la ceea ce este cu adevărat important: stăpânirea de sine, binele, frumosul, căutarea adevărului, Idealul.

3.3.13 E necesar apoi să nu ne implicăm în diferite acţiuni “uitând de noi”.
3.3.14 Vom căuta astfel să fim cât mai conştienţi de ceea ce facem, cât mai conştienţi de consecinţele reale ale acţiunilor pe care le desfăşurăm.
3.3.15 Să nu ne imaginăm însă consecinţe “fabuloase” ci trebuie să căutăm să vedem cît mai obiectiv doar consecinţele adevărate, reale.
3.3.16 E nevoie astfel de o dublă atenţie: pe de o parte să fim atenţi la acţiunile pe care le întreprindem iar pe de altă parte să fim atenţi la conştientul (psihicul) propriu şi la adevăratele motive care ne îndeamnă să facem acele acţiuni.
3.3.17 Acestea trebuie analizate la sânge pentru a vedea cu adevărat dacă ele sunt corecte, dacă vor putea fi atinse cu adevărat.
3.3.18 Mulţi oameni implicându-se exagerat (şi uitând de ei astfel) în acţiunile pe care le fac îşi zic: “trebuie să obţin cutare sau cutare lucru pentru că trebuie, pentru că nu se poate altfel: trebuie şi aşa o să fie!”
3.3.19 Şi astfel, de multe ori, vor să obţină lucruri imposibile, îşi creează aşteptări false în legătură cu rezultatul acţiunilor lor, nu iau în calcul posibilitatea unui eşec, pentru a avea astfel un plan de rezervă şi astfel vor fi luaţi prin surprindere la impactul cu realitatea obiectivă, care nu se schimbă după placul lor şi vor suferi, fiind incapabili să se adapteze optim acestei realităţi.
3.3.20 Dragul nostru frate întru fiinţă nu te implica uitând de tine, nu te lăsa în voia pasiunilor, a emoţiilor, a raţiunilor superficiale.
3.3.21 Nu încerca să transformi cu orice preţ realitatea după placul tău, că nu vei reuşi.
3.3.22 Mai înţelept este să CONSTAŢI care este această realitate şi să TE ADAPTEZI EI, să-i cunoşti legile şi modul ei de a fi şi să te integrezi lor.
3.3.23 Astfel nu vei fi luat prin surprindere şi nu vei suferi, pentru că, cunoscând realitatea, nu te vei aştepta niciodată să se întâmple lucruri imposibile.
3.3.24 De fapt, nu te vei aştepta niciodată la altceva decât la ceea ce se întâmplă, indiferent de ceea ce se întâmplă!
3.3.25 Asta înseamnă a trăi în prezent!
3.3.26 Asta nu te împiedică însă să iei atitudine în cadrul acestei realităţi dacă e cazul.
3.3.27 Această atitudine îţi e îndreptată spre Iubire, Cunoaştere şi Forţă; înspre Bine, Adevăr şi Frumos; înspre Libertate, Dreptate şi Unitate; înspre Absolut (perfecţionare, desăvârşire) şi orice altă atitudine nu-ţi poate fi sortită decât eşecului.

3.3.28 Vom căuta apoi ca pe cât posibil pe durata exerciţiului de amintire de conştient să nu avem o imaginaţie scăpată de sub control.
3.3.29 În acele momente Gândurile nu trebuie lăsate să meargă, să se desfăşoare aşa, la întâmplare, unele din altele, fără a le da nici o direcţie precisă, pentru că aceasta înseamnă doar o pierdere de timp.
3.3.30 Gândurilor trebuie să li se dea un scop precis, o direcţie pe care să o urmeze.
3.3.31 Doar astfel ne vor fi cu adevărat utile şi ne vor ajuta să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm mult mai repede, şi mult, mult mai bine!
3.3.32 Gândurile oricum se succed unele după altele.
3.3.33 Rămâne ca noi să nu le lăsăm să se succedeadă la întâmplare şi să le dăm o direcţie.
3.3.34 Nu trebuie să ne pierdem vremea cu a ne imagina realizarea a tot felul de dorinţe himerice pe care ştim clar că nu le putem realiza.
3.3.35 Ştim că ne complacem doar în visare şi ne facem inima amară că nu le putem îndeplini.
3.3.36 Dacă tot ne place să ne gândim la lucruri greu de realizat, nu e suficient dacă ne tot spunem “ce bine ar fi dacă…”, ci e necesar să ne stabilim clar ceea ce vrem să obţinem; dacă e posibil să obţinem ceea ce vrem să obţinem şi dacă da, ce trebuie să facem pentru a-l obţine; iar apoi să facem ceea ce trebuie să facem.
3.3.37 A visa doar aşa, ca să ne aflăm în treabă, e pierdere de vreme, pe lângă faptul că atunci e foarte probabil să accesăm şi diferite moduri greşite de gândire pe care le avem (lene, tristeţe, mânie…, credinţe dogmatice) şi vom suferi.
3.3.38 Vom suferi pentru că avem speranţe deşarte, aşteptări false, atitudini greşite faţă de noi şi faţă de realitate, faţă de ceea ce ne înconjoară.

***
4. Amintirea de Conştient presupune deci analiza atentă, critică a circumstanţelor cu care ne confruntăm în momentul prezent şi a reacţiilor mentale pe care le avem la aceste circumstanţe.
5. Ea este la mijloc între exerciţiul de contemplare şi Armonizarea Psihică propriuzisă, având cum am mai spus rolul de a întări capacitatea de detaşare şi de analiză atentă discriminativă a realităţii, pe care o are conştientul nostru la un moment dat.

***
6. Subliniind din nou importanţa acestui exerciţiu de amintire de conştient, e util să mai precizăm că el trebuie făcut de cât mai multe ori posibil în decursul unei zile (de câte ori ne aducem aminte de el), dacă vrem să ajungem într-un timp cât mai scurt la o cunoaştere a realităţii cât mai apropiată de ceea ce există cu adevărat.
7. De fiecare dată când vom face acest exerciţiu fie că suntem în casă, la televizor, pe drum, în troleu, la serviciu, la cineva în vizită…; ne vom concentra deci atenţia asupra celor trei aspecte fundamentale menţionate: spaţiul, timpul şi mentalul (cu neimplicarea, non-identificarea şi controlul imaginaţiei aferente acestuia) încercând să le analizăm cât mai atent pentru a ne mări CONŞTIINŢA, gradul în care suntem conştienţi de noi şi de ceea ce ne înconjoară cu rezultate ce evident nu pot fi decât în avantajul nostru.

***
8. Am descris până acum fundamentele pe care se bazează Armonizarea Psihică, condiţiile şi diferite metode ajutătoare pentru începerea ei şi de asemenea mersul şi etapele ei.
9. Pe baza acestor informaţii cei care vor să parcurgă procesul de Armonizare Psihică pot începe de acum să o facă.
10. În continuare, vom descrie aplicaţii cazuistice care să-l familiarizeze şi mai mult pe novice cu modul de practică concretă a procesului de Armonizare Psihică."

- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

Cele două lumi

"1. Dacă am împărţi (bineînţeles doar din considerente didactice) lumea în două părţi: una interioară (psihico - emoţională) şi una exterioară (fizico - socială) putem face o paralelă între mecanismele specifice celor două lumi, pentru a le înţelege mai bine pe fiecare dintre ele.
2. Astfel, în cadrul lumii exterioare, în cazul sistemului social elementele acestui sistem efectuează fiecare acţiuni specifice, constituind şi susţinând astfel legile necesare menţinerii existenţei şi armoniei sistemului social.
3. Prezenţa elementelor perturbatoare în acest sistem (a hoţilor, mincinoşilor, ucigaşilor, scandalagiilor etc.) este semnalată imediat de suferinţele pe care le resimt diferite elemente ale sistemului, ca urmare a acţiunii lor şi imediat se iau măsuri de împiedicare a manifestării acestor elemente (sunt prinse, judecate, închise sau ucise) şi astfel se reface armonia tulburată.
4. În cazul sistemului corpului fizic e la fel: prezenţa elementelor perturbatoare (viruşi, bacterii, corpuri străine, celule canceroase, etc.) e imediat semnalizată de prezenţa durerii şi se iau imediat măsuri (de către sistemul imunitar intern ajutat sau nu prin diferite intervenţii chirurgicale sau medicamente externe) pentru eliminarea din sistem a lor.
5. Astfel dacă în “lumea exterioară” luăm cu fermitate măsuri împotriva elementelor perturbatoare, la fel trebuie să facem şi în cazul “lumii interioare” (psihico - emoţionale) dacă vrem să-i menţinem acesteia armonia.
6. În cazul acesteia, elementele perturbatoare sunt raţionamentele greşite specifice diferitelor nivele mentale despre care am discutat mai înainte şi prezenţa lor în psihic e semnalată prin apariţia semnalului de suferinţă psihică (sub diferite forme specifice).
7. Când apare acest semnal e momentul să luăm măsuri pentru a înlătura din “lumea interioară” aceste elemente perturbatoare pentru a se reface armonia interioară distrusă.
8. Vedem astfel că putem vorbi de o armonie interioară şi de o armonie exterioară, de o dreptate interioară şi de o dreptate exterioară.
9. Dreptatea exterioară cere să luăm măsuri împotriva elementelor perturbatoare.
10. La fel o face şi dreptatea interioară!
11. Pentru a fi armonizaţi pe deplin trebuie deci să armonizăm nu numai exteriorul, ci şi interiorul (psihicul) deopotrivă.
12. Acest lucru îl putem face cu maximă eficienţă prin metodele şi tehnicile specifice procesului de Armonizare Psihică."

- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru
"1. Sistemul intuitiv cu raţionamentele care îl caracterizează are rolul de a previziona evenimentele şi de a orienta acţiunea fiinţei proprii pe o perioadă nelimitată (infinită) de timp.
2. Raţionamentele specifice acestui sistem sunt cele prin care ne raportăm la fenomenele date experienţei conştiinţei (cum sunt cele de existenţă – nonexistenţă, viaţă – moarte, distrugere – creaţie, percepţie – nonpercepţie, spaţiu, timp, gândire, materie, energie, substanţă, etc.) încercând a le înţelege pe acestea în profunzime; sunt cele prin care încercăm să precizăm ce sunt aceste fenomene şi care sunt rolurile lor de esenţă (în eternitate);
2.1 şi nu cum se manifestă şi căror legi se supun (această înţelegere o căutăm cu mentalul concret (analitic) şi cu mentalul existenţial – filosofic).
3. Cu raţionamentele corecte specifice sistemului intuitiv deja trebuie să ne recunoaştem limitele, să recunoaştem limitele percepţiei, limitele raţiunii, limitele cunoaşterii perceptive şi lingvistice (conceptuale).
4. Raţionamentele greşite specifice acestui nivel sunt caracterizate de aşteptări false prin care ne aşteptăm să cunoaştem realitatea sau un element al ei în esenţa lui, să-l cunoaştem în mod absolut (credem că acea cunoaştere pe care o avem despre acela este unica adevărată şi este şi absolut suficientă).
5. E nevoie deci, pentru a elimina din psihic aceste raţionamente greşite, de a conştientiza în profunzime că percepţia şi raţiunea noastră sunt limitate şi din acest punct de vedere sunt relative şi astfel acestea nu ne pot furniza o cunoaştere absolut certă la nivel de esenţă a niciunui fenomen.
6. Percepţia directă ne poate furniza o oarecare certitudine doar din anumite puncte de vedere, doar relativ la anumite unghiuri de percepţie a realităţii dar în nici un caz relativ la întreaga realitate (la toate “unghiurile” posibile de percepţie ale realităţii).
7. Dacă susţinem în psihic o aşteptare falsă prin care considerăm că deţinem vreo cunoaştere absolută, de esenţă a realităţii sau fenomenelor ei (o cunoaştere care nu e nevoie să se schimbe odată cu schimbarea sistemelor) atunci suntem atenţionaţi de supraconştient prin semnale specifice de suferinţă (agitaţii, nelinişti, obsesii, etc.).
8. Astfel fanatismele şi absolutismele sunt semnalate prompt de Supraconştient şi e cazul să purcedem imediat la restructurarea cogniţiilor specifice acestora dacă nu vrem să ne distrugem armonia şi mai mult, atunci când din cauza lor vom fi incapabili să ne adaptăm continuei schimbări a sistemelor (prin accesul la informaţii noi, la acţiuni noi, etc.).

9. Sunt diferite nivele de conştientizare a imposibilităţii cunoaşterii de esenţă a realităţii, dintre care două sunt mai importante:
9.1- unul intelectual, prin care înţelegem că realitatea este infinită şi că noi nu o putem cuprinde în întregime cu percepţia şi raţiunea noastră limitată;
9.2- unul intuitiv prin care simţim în mod direct “în cel mai adânc ungher al sufletului nostru” acest adevăr menţionat mai sus.
10. Pentru a atinge primul nivel este nevoie doar de o analiză puţin mai profundă a posibilităţilor de cunoaştere a fiinţelor manifestate.
11. Pentru a atinge al doilea nivel este nevoie de a încerca să înţelegem, în mod continuu şi neîntrerupt, pentru o anumită perioadă de timp doar un anumit aspect al realităţii (exemplu viaţa, spaţiul, percepţia, etc.), fără a ne lăsa atenţia să devieze de la acel obiect de cercetare.
12. Pe parcursul cercetării vom găsi răspunsuri peste răspunsuri despre ce ar fi acel fenomen, dar după o lungă perioadă de timp de practică (cel puţin câteva zile), la un moment dat vom conştientiza cu toată fiinţa noastră că nici un fenomen nu poate fi cunoscut în mod absolut (în esenţa lui), ci doar de o manieră relativă la diferite puncte de vedere.
13. Dacă realizăm doar la nivel intelectual că cunoaşterea de esenţă este imposibilă vom continua să fim “vizitaţi” din când în când de diferite fanatisme şi absolutisme, fără chiar ca să ne dăm cu seama de aceasta.
14. Dar după o experienţă la nivel intuitiv obţinută în urma demersului precizat mai sus va fi imposibil ca acest lucru să se mai întâmple şi atunci raţionamentele greşite specifice fanatismelor şi absolutismelor vor fi eliminate total din psihic.
15. Diferite metode de conştientizare a infinitului şi misterului de nepătruns al realităţii sunt folosite de sute şi mii de ani de diferite mişcări mistice care utilizează fiecare diferite tehnici meditative specifice.
16. Majoritatea covârşitoare a lor însă se bazează pe concentrarea continuă şi neîntreruptă o anumită perioadă de timp pe un anumit aspect al realităţii (obiect, desen, sunet, formulă, fenomen etc.).
17. De asemenea au fost cazuri de diferiţi indivizi care au realizat această concentrare în mod spontan, fără să ştie de vreo tehnică, datorită faptului că a început să-i preocupe extrem de mult înţelegerea unui anumit aspect al realităţii şi astfel atenţia le-a fost atrasă în mod spontan asupra acestuia o anumită perioadă de timp (specifică pentru fiecare individ), necesară a atinge conştientizarea profundă mai sus pomenită.
18. La nivel intuitiv deci, raţionamentul greşit specific este acela prin care considerăm că putem cunoaşte (percepe) esenţa unui fenomen (că putem percepe în mod absolut o realitate).
19. Putem să înlăturăm acest raţionament greşit prin conştientizarea profundă a faptului că cunoaşterea şi percepţia noastră sunt doar relative (nu absolute), sunt de suprafaţă (nu de esenţă) sunt doar diferite puncte de vedere relative la o realitate care în esenţa ei este infinită şi imposibil de înţeles în întregime - că realitatea este şi va continua pentru eternitate să rămână un mister!
20. Dacă nu facem acest lucru nu ne vom putea adapta optim şi prompt la continua schimbare a Sistemului, deranjând astfel armonia acestuia cu efectele de rigoare.

***
21. Aşteptarea falsă specifică mentalului intuitiv constă în a ne aştepta să putem cunoaşte şi (sau) să cunoaştem în mod efectiv, în mod absolut (de esenţă) un aspect sau altul al realităţii.
22. Forme de manifestare:
22.1- “Ar trebui ca întotdeauna cunoaşterea pe care o am să fie validă, indiferent de circumstanţele la care ea se referă”.
22.2- “Este necesar (trebuie cu necesitate) ca cunoaşterea pe care eu o am asupra întregii realităţii să fie absolut corectă (să nu fie relativă) şi nelimitată”.
22.2-etc."

- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

Studiu de caz: indrăgostirea

"1. În fenomenul numit îndeobşte îndrăgostire sau „iubire” se împletesc mai mulţi factori importanţi şi este esenţial a-i înţelege pe fiecare dintre aceştia dacă dorim să înţelegem în profunzime acest fenomen.
2. Astfel, iubirea obişnuită pe care o cunosc majoritatea oamenilor cuprinde mai multe elemente care se împletesc:
- obsesia şi indecizia,
- ataşamentul neîntemeiat,
- atracţia sexuală şi
- iubirea propriu zisă (acolo unde este), care se poate manifesta ca o iubire – schimb sau ca o iubire – dar (necondiţionată).
3. Mai e de menţionat că iubirea e intim legată de cunoaştere: îi iubim pe cei care îi cunoaştem.
4. Acum să vedem de fapt ce se întâmplă în cazul fenomenului „îndrăgostirii”:
4.1- Datorită atracţiei sexuale naturale (care este un instinct şi are ca scop perpetuarea speciei) cei doi (un el şi o ea) se caută şi se întâlnesc.
4.1.1 De precizat aici că atracţia sexuală apare în ceea ce-l priveşte pe bărbat pentru toate femeile şi în ceea ce o priveşte pe femeie pentru toţi bărbaţii, fiind însă mai puternică faţă de indivizii mai bine armonizaţi (fizic, energetic, emoţional, mental).
4.2- Cei doi încep să se chestioneze, încep să se cunoască pentru a vedea dacă au ceva interese comune (de o natură sau alta).
4.2.1 Dacă văd că au câte ceva în comun hotărăsc să se mai întâlnească.

4.3- Începând cu a doua, a treia întâlnire încep să se manifeste în ei obsesia şi indecizia, care e luată de mulţi ca semn clar al îndrăgostirii („Dacă te gândeşti din ce în ce mai mult la el e clar că te-ai îndrăgostit!”) deşi aşa cum am văzut când am vorbit de obsesie şi indecizie acestea nu sunt decât semnale că s-a intrat în contact cu un stimul nou cu care deocamdată nu s-a realizat o armonizare (nu ştim încă ce acţiune, ce atitudine vom lua faţă de el).
4.3.1 În momentul când se ia această decizie obsesia dispare: „dacă punem dulapul într-un colţ nu ne mai deranjează” sau cu alte cuvinte dacă se lămureşte statutul celuilalt (el, ea devine prieten, prietenă stabilă sau soţ, soţie) obsesia faţă de el încetează.
4.3.2 Acesta este un lucru bun din punct de vedere al armoniei psihicului, dar datorită ignoranţei sociale în legătură cu mecanismele psihicului e considerat chiar pe dos: “Nu mai sunt îndrăgostit(ă)…” (obsesia a dispărut).
4.3.3 Deci obsesia specifică “îndrăgostirii” se menţine doar atâta timp cât statutul celuilalt este incert (nu ne-am hotărât “ce să facem cu el”, până unde vom merge în relaţia cu el etc.), atâta timp cât suntem indecişi în legătură cu un aspect sau altul al relaţiei.
4.3.4 Obsesia şi indecizia corespunzătoare pot să apară şi în cazul “îndrăgostirilor fictive”, de la distanţă – când începe să ne placă cineva deşi îl cunoaştem doar din vedere sau foarte puţin şi atunci îl (o) admirăm de la distanţă (cauza de bază pentru orice legătură este după cum am mai precizat atracţia sexuală) şi sunt cu atât mai puternice cu cât nu ne declarăm deschis intenţiile şi admiraţia faţă de celălalt, ajungând chiar chinuitoare la un moment dat (ele oricum în esenţa lor sunt chinuitoare, fiind semnale de alarmă, dar ele cresc cu atât mai mult cu cât le permitem să stea mai mult în psihicul nostru).
4.3.5 E necesar în acest caz, pentru a le elimina din psihic, o declarare cât mai grabnică a intenţiilor noastre faţă de celălalt fiind pregătiţi bineînţeles şi pentru eşec (care evident e cu atât mai mic cu cât declaraţia noastră e mai timpurie).
4.3.6 Deci, în momentul când apare obsesia şi indecizia este necesar să acţionăm imediat spre a le elimina din propriul psihic - prin lămurirea exactă a naturii relaţiei noastre cu celălalt la un moment dat.
4.3.7 Dacă facem aceasta suferinţa specifică corespunzătoare acestor semnale dispare şi ea.
4.3.8 Dacă noi nu ne precizăm poziţia să ştim că aceasta nu se va preciza singură – ar fi o aşteptare falsă să credem contrariul.
4.4- Când poziţiile în cadrul relaţiei încep să devină din ce în ce mai clar conturate obsesia şi indecizia dispar, dar cum oamenii nu sunt atenţi, în psihicul lor încep să se dezvolte alte raţionamente greşite: cele specifice ataşamentelor neîntemeiate.
4.4.1 Se va simţi acest lucru când vor apare certurile şi despărţirile (temporare sau totale): atunci se vor manifesta din plin aşteptările false specifice acestor ataşamente neîntemeiate şi ignorării rezistenţelor (cum sunt cele specifice mâniei, revoltei, tristeţii sau depresiei).
4.4.2 Suferinţa psihică ce le însoţeşte ne arată că raţionăm greşit, că nu conştientizăm faptul că toate legăturile din cadrul creaţiei sunt temporare, durând mai mult sau mai puţin, dar apoi terminându-se.
4.4.3 Astfel, când acest lucru se întâmplă suferim doar pentru că ne aşteptăm (raţionăm) că ar trebui să se întâmple ceea ce e imposibil să se întâmple - anume ca o legătură cu cineva sau ceva din cadrul creaţiei să dureze la infinit.
4.4.4 Culmea este, că datorită culturii sociale greşite, şi suferinţele ce semnalează aceste ataşamente neîntemeiate (cu unicul scop de a ne face să le eliminăm din psihic) sunt interpretate ca semne de iubire: “ce mult l-a iubit…”, “ce mult îl iubeşti…”.
4.4.5 Corect trebuie să se spună (deşi poate părea dur):
4.4.5.1- “Ce femeie proastă! Suferă degeaba: nu înţelege că orice legătură are un sfârşit pentru a se adapta imediat ruperii unei legături prin crearea altora şi astfel a-şi reface imediat armonia.”;
4.4.5.2- “Ce bărbat prost! Prin atitudinea lui nu face decât să-şi prelungească suferinţa pe care dacă l-ai întreba ar zice că de fapt el vrea să o evite.”.

***
4.5- Iubirea normală (care nu produce suferinţă) este doar cea care nu cunoaşte obsesiile şi indeciziile (deoarece le elimină prin analiză imediat ce apar) şi nici ataşamentele neîntemeiate (deoarece nu le întăreşte în sine, iar dacă vede că încep să se manifeste le elimină prin înţelegere imediat).
4.5.1 Ea ştie că atracţia sexuală şi actul sexual au rol în reproducerea speciei şi că actul sexual cu continenţă temporară are rol în armonizarea superioară a relaţiei celor doi şi ia această cunoaştere ca atare punând-o în practică.
4.5.2 Şi mai este un aspect care se manifestă în cazul îndrăgostirii dar care abia se mai vede din cauza atâtor obsesii şi ataşamente: anume acela de a-i vrea binele celuilalt.
4.5.3 Acest aspect se manifestă şi el sub două forme:
4.5.3.1- iubirea schimb, care apare sub forma unui raţionament greşit atunci când condiţionăm facerea de bine pentru celălalt (ajutorul acordat celuilalt pentru a se armoniza la un nivel superior) de faptul ca acesta să ne facă la rândul său un bine la fel de mare.
4.5.3.1.1 Aşteptarea falsă în acest caz e a considera că cel căruia îi dăruim ceva poate întotdeauna să ne dăruiască înapoi la fel de mult, ceea ce e evident că nu se poate.
4.5.3.1.2 Uni pot dărui mai mult - pot face mai mult bine decât alţii – şi pentru ca sistemul să funcţioneze bine trebuie ca ei să facă atât de mult bine cât pot să facă.
4.5.3.1.3 Mai e de precizat că fiecare element trebuie să facă binele specific pe care el îl poate face cel mai bine.
4.5.3.2- iubirea dar, care apare ca un raţionament corect constând în a dărui celorlalţi atât cât poţi, fără a condiţiona acest lucru de un dar la fel de mare din partea celorlalţi.
4.5.3.2.1 Când elementele unui sistem conlucrează împreună pentru menţinerea armoniei, făcând fiecare acţiuni specifice, atunci aceasta se menţine.
4.5.4 Mai e apoi un aspect de lămurit: dacă faci un bine şi te aştepţi ca întotdeauna să fi răsplătit pentru el, să şti că ai în psihic un raţionament greşit (specific iubirii – schimb) deoarece este cunoscut de toată lumea că nu întotdeauna primeşti răsplata meritată (cel puţin pentru moment) pentru ceea ce faci.
4.5.5 Raţionamentul corect este de a fi dispus la maximum, ca pe cât îţi stă în putinţă, să dăruieşti cât mai des posibil (tinzând spre “tot mereu”) ajutor celorlalţi, căci acest lucru îţi va fi răsplătit mai devreme sau mai târziu (sub o forma sau alta – dar nu neapărat în forma pe care tu ţi-o doreşti) de către exterior şi imediat de starea ta interioară (specifică raţionamentelor de iubire necondiţionată (dar)).

***
5. Aşadar, dacă din fenomenul “îndrăgostirii populare” eliminăm elementele care am văzut că nu produc decât suferinţă (fiind caracterizate de anumite aşteptări false specifice) anume: obsesia şi indecizia, ataşamentul neîntemeiat şi iubirea schimb ajungem la adevărata iubire (singura de susţinut în noi, deoarece ne menţine armonia), care se caracterizează printr-o atracţie sexuală naturală (între un el şi o ea) actualizată într-o relaţie de cuplu stabilă (din considerente ce ţin de armonizarea superioară ulterioară a membrilor cuplului şi a copiilor lor), în care se practică cît mai des actul sexual cu continenţă temporară (mărirea duratei actului sexual prin amânarea temporară a descărcării) şi în care între cei doi şi între fiecare din ei şi restul fiinţelor este prezentă iubirea necondiţionată, iubirea-dar, iubirea care dăruieşte necondiţionat ştiind că nu va rămâne fără răsplată.
6. Observaţie: Iubirea-dar poate fi simţită, chiar dacă noi nu o avem, atunci când o are altcineva pentru noi, ea fiind însoţită de o senzaţie de siguranţă, de bine (ştim că avem mereu la cine să apelăm în caz de nevoie: iubirea - dar simţită apare doar în urma probelor – vedem că celălalt ne ajută necondiţionat de cele mai multe ori şi atunci realizăm că în principiu cât el există şi manifestă pentru noi iubirea-dar, putem apela la ajutorul lui pentru că în măsura în care ne poate ajuta o va face)."


- Extras din cartea "Etica Armoniei" - autor Radu Lucian Alexandru

Radu Lucian Alexandru